Cum să ai controlul afacerii tale

Plan de MarketingMăsurare, rapoarte, statistici, trenduri și analize

De ce ai nevoie de ele? Pentru că fără ele nu există management adevărat, fără ele nu deții controlul afacerii tale.

Fără a măsura zilnic, săptămânal, lunar, anual, nu poți să controlezi creșterea afacerii tale. Habar n-ai unde te duci.

Vezi la sfârșitul anului sau la sfârșitul nu știu cărui document contabil că ai crescut sau ai scăzut, dar nu știi de ce și nu știi cum să modifici previzibil  acea cifră, de ce pârghii să tragi ca tu să o crești sau să o scazi dacă e nevoie.

Acum, întrebarea este: poți controla previzibil o cifră pe care nu o cunoști?

Nu ai cum.

De aceea ai nevoie de măsurători în business-ul tău.

Aici ai nevoie de o gândire strategică, să știi de ce faci lucrurile pe care le faci în felul în care le faci.

Măsori și sistemele îți vor spune ce ai de făcut

Apropo de multinaționale, ele au două unelte mari la îndemână cu care se conduc, auditul și măsurătorile.

Auditul este cel care vine, ia sistemul sau sistemele la analizat și vine să facă un raport în care să spună dacă se folosesc procedurile, se aplică așa cum scrie sau nu se folosesc.

Iar rapoartele care se fac zilnic într-o multinațională se fac tocmai pentru că există niște sisteme centralizate unde sunt necesare cifrele, și există niște oameni care doar analizează cifrele.

Acele cifre o să le spună conducătorilor ce trebuie să facă în acea afacere.

Mai mult decât atât, când lucram eu ca angajat în multinațională, vedeam cum efectiv se pierd bani în materiale aruncate undeva în spatele curții acelei multinaționale, zeci sau poate chiar sute de mii de euro.

Până și pierderile respective se făceau în inventar, iar dacă intră în anumite marje sunt acceptate, indiferent dacă e vorba de milioane de euro.

Dacă ai în joc miliarde, câteva milioane e posibil să le accepți ca și pierdere.

Acesta este un alt fel de a gândi.

Dacă ești acolo jos în sistem și umbli pe la rotițe, nu poți să vezi lucrurile acestea.

Pentru o abordare mai detaliată a sistemelor în afaceri, vă recomand cursul meu, ”Cum să îți Construiești o Afacere Durabilă și Profitabilă prin Sistematizare și Automatizare”, disponibil în variantă DVD aici.

Te salut! Mult succes în afaceri!

X

Ti-ai uitat parola?

Creaza-ti cont aici